Rolul cercetării și inovării în oncologie, pentru salvarea de vieți și o viață mai bună și mai lungă pentru cetățenii europeni. Misiunea privind cercetarea în domeniul cancerului din Orizont Europa

Eveniment online organizat de Ministerul Educației și Cercetării în data de 5 noiembrie 2020, între orele 10-12, cu participarea dl. Serban Ghiorghiu, expert în panelul internațional (Mission Board Cancer Horizon Europe) și ambasador UE pentru RO, BG și HU pentru această misiune.


Programul cadru pentru cercetare și inovare al UE, Orizont Europa (2021-2027), oferă o serie de noutăți interesante, atât din punct de vedere al instrumentelor cat și al conceptelor propuse, din perspectiva impactului cercetării și inovării asupra cetățenilor europeni.

Astfel, pentru prima dată, la nivel comunitar sunt propuse misiunile, al căror principal beneficiar sunt cetățenii europeni. Domeniul sănătate a identificat patologia oncologică (circa 200 de boli), ca principală provocare pentru următorii 10 ani. Aceasta reprezintă subiectul misiunii privind cercetarea în domeniul cancerului. Obiectivul acestei misiuni este ca, până în 2030 să fie salvate 3 milioane de persoane, care să beneficieze de o viață mai bună și de o speranță mai mare de viață.

Comisia Europeană a numit în anul 2019, un comitet internațional de experți, care a analizat provocările în domeniul oncologic, pentru definirea conținutului științific și al țintelor de atins, pentru aceasta misiune din Orizont Europa, atât din perspectiva cercetării cât și din cea a sănătății publice. Acest comitet a elaborat 13 recomandări, care sunt disponibile la adresa:


https://ec.europa.eu/info/publications/conquering-cancer-mission-possible_en

https://ec.europa.eu/info/horizon-europe/missions-horizon-europe/cancer_en


Cele 13 recomandări au în vedere, printre altele:

a) dezvoltarea unui program european de cercetare focalizat pe scorurile de risc poligenic,
b) dezvoltarea de strategii de prevenție a cancerului,
c) optimizarea programelor de screening din Statele Membre UE,
c) dezvoltarea de noi abordări pentru screening și detecție timpurie a patologiilor oncologice,
d) medicina personalizată în cancer,
e) dezvoltarea de programe de cercetare pentru diagnosticul timpuriu și a tehnologiilor de tratament minim invasive,
f) dezvoltarea de programe de cercetare EU și politici suport pentru a îmbunătăți calitatea vieții, pentru pacienții afectați, supraviețuitori, membrii de familie etc.


Scopul reuniunii îl constituie dezbaterea celor 13 recomandări, în vederea identificării intereselor și potențialului României în domeniu, creionarea unor idei concrete de implementare și identificarea unor centre de competență interesate să fie acreditate la nivel european. Reuniunea se adresează atât specialiștilor din: oncologie, sănătate publică (ex. programe naționale de screening în cancer), politici și strategii în domeniul sănătății, medicina personalizată, cât și din domenii conexe, care au derulat proiecte CDI multidisciplinare cu tematică relevantă, derivate din cele 13 recomandări. La reuniune sunt binevenite ONG-urile.

Invitatul special al evenimentului este dl. dr. Șerban Ghiorghiu, expert în panelul internațional (Mission Board Cancer Horizon Europe), co-autorul recomandărilor menționate mai sus și ambasador UE pentru RO,BG și HU pentru această misiune.

Reuniunea va fi deschisă de dl. Secretar de Stat Dragos Ciuparu din partea Ministerului Educației și Cercetării și de dna. Consilier Prezidențial dr.Diana Loreta Păun(tbc).


Agenda detaliată va fi transmisă în timp util.


Persoană de contact MEC:

Ioana Ispas,
consilier afaceri europene,
responsabil domeniul Sănătate (Orizont Europa),
email: ioana.ispas@research.gov.ro.


http://www.research.gov.ro/ro/articol/5261/i-inovarii-in-oncologie-pentru-salvarea-de-vie-i-i-o-via-a-mai-buna-i-mai-lunga-pentru-ceta-enii-europeni-misiunea-privind-cercetarea-in-domeniul-cancerului-din-orizont-europa


nov.
05
 
Data: 05 Noiembrie 2020
Locatie: Bucuresti
Domeniu: Rolul cercetării și inovării în oncologie

Agenda evenimentului

Descarca agenda evenimentului

Contact

Ioana ISPAS
Telefon: -
E-mail: ioana.ispas@research.gov.ro

Locatie

Eveniment organizat online.

Prezentari

Prezentarile nu sunt disponibile.

Poze eveniment

Pozele nu sunt disponibile.
© Ministerul Educației și Cercetării 2020
MEC Evenimente v 3.0