Stakeholder Workshop on Horizon Europe (2021-2027) Implementation

FOARTE IMPORTANT: Consultări Comisia Europeană – potențiali participanți la Orizont Europa

Data: 22 ianuarie 2020, 9:30 h – 16:00 h

Locul: Universitatea ”Angel Kanchev", Centrul Kaneff”, din Ruse, Bulgaria.

Bulgaria și România sunt ultimele state membre UE cu care Comisia Europeană organizează consultări privind participarea la viitorul program-cadru Orizont Europa. Sunt invitate să participe persoanele cu experiență în H2020 și care vor participa și la apelurile Orizont Europa care se vor deschide la final de an 2020 sau început de an 2021. Pentru facilitarea participării atât a persoanelor din România cât și din Bulgaria, consultările vor avea loc la sediul Universității din Ruse, la Centrul Kaneff, la data de 22 ianuarie 2020, între orele 9:30 h – 16:00 h.

Comisa Europeană va prezenta și supune spre opinie următoarele subiecte: structura Orizont Europa (clustere, noul EIC, Misiuni, Parteneriate); noul ”Model Grant Agreement” (măsurile de simplificare și costurile eligibile); forme simplificate de costuri (sume forfetare, costuri unitare, tarife forfetare); strategia de control ex-ante și ex-post (practici contabile obișnuite și audituri de sistem și proces); noile cerințe de comunicare, diseminare, exploatare; raportare eficientă privind impactul; acces deschis la date / acces deschis la publicații; propunerile de proiecte (depunerea de propuneri și măsuri pentru creșterea ratei de succes, criterii de evaluare, modalități de evaluare, comunicarea Comisie-propunători: îndrumare, îmbunătățire feedback prin ESR – Evaluation Summary Report.

In plus, pentru cei interesati in a cunoaste potentiali parteneri bulgari, la data de 22 ianuarie 2020, în paralel se va organiza o sesiune de brokeraj cu sprijinul retelei EEN (Enterprise Europe Network). Pentru participarea la evenimentul de brokeraj va rugam sa completati formularul obligatoriu pe care il gasit atasat dupa agenda evenimentului.

Va rugam sa transmiteti formularul de inscriere la brokeraj la urmatoarea adresa de e-mail: cornelia.muraru.ionel@gmail.com
Termenul limita pentru transmiterea formularului este 17 ianuarie 2020.

Video Message by Mariya Gabriel, Commissioner for Innovation, Research, Culture, Education and Youth: https://euc-vod.fl.freecaster.net/09/183449/FHD_I183449EN1W.mp4


ian.
22
 
Data: 22 Ianuarie 2020
Locatie: Ruse, Bulgaria
Domeniu: Horizon Europe

Agenda evenimentului

Descarca agenda evenimentului

Contact

ROSTeu
Telefon: + 40 21 303 21 28/2; + 40 21 303 41 99/int. 802
E-mail: rosteu@research.gov.ro

Locatie

Angel Kanchev" University of Ruse (8 Studentska str., POB 7017, Ruse, Bulgaria)

Poze eveniment

Descarca pozele
© Ministerul Educației și Cercetării 2020
MEC Evenimente v 3.0